Care sunt caracteristicile Bisericii metodiste?
Fondatorii și principali ghizi ai renașterii metodiste au fost doi religioși anglicani: John Wesley (1703-1791) și fratele său, Charles (1707-1788). În anul 1729 au fondat la Oxford un cerc biblic ai cărui membri, datorită stilului lor de viață riguros, metodic și disciplinat au fost numiți, cu dispreț, metodiști. Frații Wesley au recunoscut că numele care trebuia să-i pună în ridicol în realitate era pentru ei un motiv de mândrie, și ei înșiși au început să se numească astfel.
Intenția fraților Wesley nu era acela de a introduce modificări doctrinale în anglicanism, nici, cu atât mai puțin, să creeze o nouă comunitate eclezială, ci să aprofundeze religiozitatea.
În anul 1735 John Wesley a plecat spre America de Nord cu intenția de a deschide o activitate misionară printre triburile indiene. Aici a întâlnit pe frații moravi, o comunitate creștină pietistă. După insuccesul misiunii sale, s-a reîntors în Anglia unde a mai rămas legat de mișcarea pietistă. În data de 24 mai 1738m participând la Londra la o întâlnire a fraților moravi, în timpul lecturii introducerii lui Martin Luther la Scrisoarea către Romani, Wesley a trăit o transformare interioară profundă, aproape o convertire, pe care mai târziu a numit-o „o ciudată încălzire a inimii”. Această expresie a intrat pentru totdeauna în vcabularul metodist. Puțin mai târziu, Wesley a rostit o predică programatică în care a făcut referință la convertirea lui interioară. De aici a început predicarea lui itinerantă, al cărei scop era reînnoirea spiritului anglicanismului. Deoarece Biserica Anglicană nu vedea necesitatea unei asemenea reînnoiri, succesorii lui Wesley, după moartea lui, s-au simțit obligați să organizeze o nouă Biserică. Prima astfel de biserică a fost cea episcopală metodistă, fondată în secolul al XVIII-lea în America de Nord.
Învățătura biblică a Bisericii metodiste este sintetizată în următoarele texte: 44 predici ale lui John Wesley; Note pentru înțelegerea Noului Testament; 24 articole de Credință (care este versiunea redusă a celor 39 de Articole ale Bisericii Anglicane.
Profilul doctrinar
Metodiștii cred în Dumnezeul trinitar, căruia singur trebuie să i se dea mărire. Din acest motiv, toate celelalte culte – al naturii, al omului, al operelor mâinilor sale – nu trebuie, după metodiști, să găsească loc în Biserica lui Isus Cristos. Ei profesează că iubirea lui Dumnezeu s-a revelat în persoana lui Isus Cristos, în viața lui, în învățătura lui, în moartea lui răscumpărătoare și în învierea lui. Cred și în noua lui revenire la sfârșitul timpurilor. Recunosc acțiunea Duhului Sfânt în viața fiecărui om și în viața comunității credincioșilor.
Caracteristică particulară a doctrinei lor este credința în grația prevenientă a lui Dumnezeu „care fiecare impuls conștient al omului, îi permite să cunoască cu o adecvată anticipare voința lui Dumnezeu și să-și de-a seama de păcatul comis împotriva Lui. Cu ajutorul harului se naște în om dorința de a se elibera de păcat și de moarte, și aceasta conduce, ca și consecință la pocăință și la credință”[1]. Același Wesley afirma că pocăința, credința și hirotonirea preoțească sunt elementele cele mai importante ale Bisericii metodiste. Respingând doctrina calvinistă, învăța că certitudinea mântuirii nu este ceva obținut odată pentru totdeauna, pentru că este posibil să se piardă din cauza lipsei credinței. Metodiștii afirmă că „Biserica vizibilă a lui Isus Cristos este adunarea credincioșilor cărora le este vestită Cuvântul lui Dumnezeu pur și cărora le sunt administrate sacramentele în mod corect, cu respectarea riturilor conform poruncii lui Cristos” (24 Articole de Credință, art. XIII).
Metodiștii învață că Isus Cristos a instituit două sacramente: botezul și Cina Domnului. Botezul este administrat în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt, atât copiilor cât și adulților care nu au fost botezați în precedență într-o altă Biserică. Sacramentul Cinei Domnului (euharistia) este administrat după porunca lui Isus Cristos sub ambele specii ale pâinii și ale vinului. Mărturisirea comunitară și vestirea harului lui Dumnezeu tuturor penitenților sunt recunoscute ca fiind expresie a voinței lui Dumnezeu. În conformitate cu doctrina lor, mântuirea este posibilă numai prin credință și depinde de neîncetata operă a harului divin: prevenientă, justificantă și sfințitoare. Instrumentele de har practicate de Biserică sunt studiul Sf. Scripturi, rugăciunea, postul, sacramentele și conversațiile spirituale.
Organizarea Bisericii
Unitatea administrativă de bază este consiliul parohial. Un anumit număr de parohii alcătuiește consiliul de district, iar câteva districte dau viață unei conferințe anuale (la nivel național și regional). La conferința anuală participă toți religioșii și delegații parohiali (unul din fiecare parohie). Aceasta are sarcina de a evalua și a aproba relațiile responsabililor în diferitele sectoare ale vieții Bisericii. Conferința mai aprobă bilanțul și statutul Bisericii. Conferințele anuale formează la rândul lor conferința centrală, prezidată de un episcop. Organul cel mai important al Bisericii este conferința generală, care se reunește odată la patru ani în SUA.
În anul 1951 a fost fondat Consiliul metodist mondial, care deliberează în materie de chestiuni structurale, programatice și organizative. În vederea întăririi unității dintre credincioși lucrează conferințele metodiste mondiale.
Biserica metodistă participă activ la mișcarea ecumenică. Doi reprezentanți ai acestei Biserici au fost secretari generali ai Consiliului Ecumenic al Bisericilor: Philip Potter (născut în anul 1921) și Emilio Castro (născut în anul 1927), ambii provenind din America Latină.
_____________
[1] Ivi, p. 119.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu