vineri, 12 decembrie 2014

Întâlnirea de la Fanar a avut loc ca anticipare a comuniunii depline

Papa Francisc s-a referit în mod public la Mitropolitul ortodox Ioan Zizioulas de Pergam ca la cel mai mare teolog creştin în viaţă. Iar Joseph Ratzinger, de asemenea, l-a respectat mult când era Papă. Mitropolitul de Pergam, anterior membru al Sinodului Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, a participat duminică, 30 noiembrie 2014, la Sfânta Liturghie în sărbătoarea Sfântului Andrei, alături de Papa Francisc şi de Cardinalul secretar de stat Pietro Parolin, în biserica patriarhală Sfântul Gheorghe din Fanar.
Mitropolitul Ioan, care co-prezidează Comisia Mixtă Internaţională de Dialog între Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe, a fost impresionat de cuvintele Episcopului Romei rostite cu acea ocazie, cu precădere atunci când Papa a declarat că, în contextul eforturilor depuse pentru a realiza unitatea deplină între creştinii catolici şi cei ortodocşi, Biserica Catolică “nu intenţionează să impună vreo condiţie cu excepţia aceleia a mărturisirii de credinţă comune”.
- Înalt Preasfinţite, Papa Francisc a rostit în Fanar cuvinte cu ecou.
– Venind din partea unui Papă, acele cuvinte sunt, într-adevăr, cu ecou, şi reprezintă un mare pas înainte pe care ortodocşii îl vor aprecia; pentru că, pentru multe secole, ortodocşii credeau că Papa vrea să-i subjuge. Acum vedem că acest lucru nu este, în niciun fel, adevărat. Accentul pe care el l-a pus pe a mărturisi şi a împărtăşi aceeaşi credinţă e, de asemenea, important. A mărturisi aceeaşi credinţă e singura bază a unităţii noastre. Dificultatea stă în a recunoaşte ce este credinţa comună. Noi trebuie să mărturisim această credinţă împreună pentru a fi în deplină comuniune.
- Ce criteriu ar trebui urmat?
– Pentru noi, membrii Bisericii Ortodoxe, credinţa comună care face posibilă comuniunea deplină este cea mărturisită la cele şapte Sinoade ecumenice ale primului mileniu. Trebuie să clarificăm, din punct de vedere catolic, dacă o credinţă comună care face posibilă comuniunea sacramentală ar trebui să includă anumite doctrine şi definiţii dogmatice care au fost stabilite în mod unilateral de către Biserica Catolică. Acest punct trebuie clarificat pentru a determina ce consecinţe concrete ar putea să decurgă din cuvintele Papei din Fanar.
- Are de-a face această clarificare cu rolul Papei şi slujirea lui?
– Desigur. Dacă criteriul de referinţă luat în considerare ar fi înţelegerea comună a rolului Episcopului Romei care a prevalat în primul mileniu, atunci nu ar fi nicio problemă. Ştim că în cel de-al doilea mileniu au apărut concepţii diferite despre papalitate. Iar acest lucru s-a situat în centrul lucrărilor Comisiei de Dialog Teologic între Bisericile Catolică şi Bisericile Ortodoxe pentru ani de zile. În primul mileniu, problema din jurul primatului Episcopului Romei nu se referea la el ca persoană, ci ca întâistătător al Bisericii sale. Când vorbim despre primat, ne referim la primatul Bisericii Catolice a Romei, exercitat de Papă, care este Episcop al acelui scaun.
- E doar unitatea creştină un interes pentru creştini?
– În discursul ţinut la încheierea Liturghiei din sărbătoarea Sf. Andrei, Patriarhul Bartolomeu a reiterat faptul că Biserica nu există pentru ea însăşi, ci pentru întreaga lume; pentru mântuirea bărbaţilor şi femeilor care trăiesc în lume. Unitatea mai ajută la a da o mărturie mai puternică în faţa problemelor care afectează lumea şi societatea de astăzi; probleme de mediu, de exemplu, legate de protejarea creaţiei. Acesta este un alt mesaj important care a fost transmis în timpul vizitei Papei în Fanar.
- Unii spun că creştinii ar trebui să lucreze împreună la rezolvarea problemelor concrete, lăsând la o parte încercările lor de a vindeca diviziunile teologice şi sacramentale. Ce credeţi?
– Obişnuim să facem diferenţă între cooperare şi aspiraţiile de unitate. Nu cred că “colaborarea” este suficientă. Cea mai mare dorinţă a noastră este de a ajunge la comuniunea deplină în ceea ce priveşte Euharistia şi structurile Bisericii. Aceasta nu este încă posibilă, dar, de asemenea, nu este un lucru pe care îl putem uita sau pune de-o parte.
- Patriarhul Ecumenic a afirmat ca Papa Francisc a reaprins speranţa printre credincioşii ortodocşi, asigurându-i că Bisericile se vor întoarce la comuniunea deplină în timpul pontificatului său.
– Actualul Papă a oferit nişte semne foarte importante care ne dau speranţa că se va face un progres rapid în dobândirea comuniunii depline. Modul în care îşi îndeplineşte slujirea îndepărtează numeroasele îngrijorări şi temeri ale trecutului, Odată cu actualul Episcop al Romei, vedem un ministeriu a dragostei şi al slujirii. Iar acest lucru este, într-adevăr, un pas înainte. Mai mult, în unele părţi ale lumii precum Orientul Mijlociu, creştinii suferă şi persecutorii lor nu se opresc pentru a-i întreba dacă sunt catolici sau ortodocşi; tot ceea ce contează este că sunt creştini. Acest lucru înseamnă că, dinafară, suntem văzuţi ca o singură familie, diviziunile cu care ne-am obişnuit neducând la nicio consecinţă. Acest lucru sugerează, de asemenea, că, fie că ne place fie că nu, cu acest Papă şi în circumstanţele de acum atât de multe oportunităţi ni se prezintă din punct de vedere ecumenic.
- În drumul de întoarcere dinspre Istanbul, Papa Francisc l-a citat pe Patriarhul Athenagoras care sugera că, pentru a face progrese pe drumul unităţii depline, toţi teologii trebuie să fie trimişi pe o insulă pentru a discuta în timp ce Bisericile îşi continuă treaba. “Dacă aşteptăm ca teologii să ajungă la o înţelegere”, a spus Papa, “acea zi nu va veni niciodată!”
– Da, acest lucru ar putea fi adevărat. Dar, în acelaşi timp, istoria ne spune că teologia a divizat Biserica. Acum, aşadar, teologia trebuie să sprijine vindecarea şi a unificarea Bisericii. Nu putem ignora neînţelegerile teologice care au cauzat diviziune în Biserică.
- Sinodul Panortodox care urmează să aibă loc în 2016 se va ocupa de chestiunea unităţii cu Biserica Catolică?
– Poate, dar doar în termeni generali. Ar putea fi timpul potrivit pentru a aprecia marii paşi înainte care au fost făcuţi. Dar nu cred că vom vedea mai mult de atât. Accentul va fi pe problemele deja existente în lumea ortodoxă.
- Ultimele discuţii teologice dintre Bisericile Catolică şi Ortodoxe nu au dus la multe rezultate, în special datorită diviziunilor care au apărut între Bisericile Ortodoxe. Cum explicaţi acest lucru?
– Este important ca Bisericile Ortodoxe să fie unite. Din păcate, îi văd pe unii ortodocşi adoptând vechile atitudini de ostilitate faţă de Biserica Catolică şi faţă de papalitate. Iar acest lucru cu siguranţă nu face situaţia mai uşoară.

luni, 29 septembrie 2014

Comisia de dialog catolico-ortodoxă şi-a încheiat a 13-a sesiune plenară (comunicat oficial)

25.09.2014, Amman (Catholica) - A 13-a întâlnire a Comisiei Mixte Internaţionale de Dialog Teologic între Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe s-a desfăşurat între 15 şi 23 septembrie 2014, în Amman, Iordania, un oraş cu o lungă istorie legată de rădăcinile creştinismului. Întâlnirea a fost găzduită cu generozitate şi fraternitate de Preafericirea Sa Teofilos al III-lea, Patriarh al Ierusalimului. Au fost prezenţi 23 de membri catolici, doar câţiva neputând participa. Toate Bisericile Ortodoxe, cu excepţia Patriarhiei de Bulgaria, au fost reprezentate la întâlnire, adică Patriarhia ecumenică, Patriarhia de Alexandria, Patriarhia de Antiohia, Patriarhia de Ierusalim, Patriarhia Moscovei, Patriarhia Serbiei, Patriarhia României, Patriarhia Georgiei, Biserica Ciprului, Biserica Greciei, Biserica Poloniei, Biserica Albaniei şi Biserica din ţinuturile cehe şi din Slovacia.
Comisia a lucrat sub îndrumarea celor doi co-preşedinţi, Cardinalul Kurt Koch şi Mitropolitul Ioan de Pergamon, asistaţi de cei doi co-secretari, Mons. Andrea Palmieri (de la Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor) şi Mitropolitul Ghenadie de Sassima (de la Patriarhia ecumenică). La deschiderea sesiunii plenare de miercuri, 17 septembrie, în Mahktas, la locul de botez al lui Isus Cristos, Comisia a fost salutată cu căldură de gazdă, Preafericitul Teofilos al III-lea, care a subliniat: “Nu poate exista un dialog adevărat fără prezenţa şi inspiraţia Duhului Sfânt, pentru că Duhul Sfânt ne conduce la tot adevărul (cf. Ioan 16,3)”. În răspuns, co-preşedinţii şi-au exprimat recunoştinţa pentru ospitalitatea oferită de Patriarhul de Ierusalim şi au subliniat situaţia dificilă din Orientul Mijlociu şi importanţa desfăşurării acestei întâlniri la Amman, Iordania.
Sâmbătă, 20 septembrie, membrii catolici au celebrat Euharistia în parohia Fecioarei din Nazaret, prezidând Cardinalul Kurt Koch. În predica sa, prelatul a spus: “creştinii sunt deja uniţi în numeroase moduri şi în special prin martiriul fraţilor şi surorilor noastre ce aparţin diferitelor Biserici şi comunităţi ecleziale”. A urmat cina oferită de Arhiepiscopul Giorgio Lingua, Nunţiu Apostolic în Iordania şi Irak.
Duminică, 21 septembrie, membrii ortodocşi au celebrat Sfânta Liturghie în Catedrala Prezentării lui Isus la Templu, a Patriarhiei Greco-Ortodoxe de Ierusalim. Celebrarea a fost prezidată de Mitropolitul Chrysostomos de Messinia, în prezenţa membrilor catolici. Adresându-se celor prezenţi, Mitropolitul Benedictos de Philadelphia a transmis “salutul său de bun venit membrilor Comisiei care participă la Sfânta Liturghie în această biserică istorică”, şi a cerut “rugăciuni pentru o coexistenţă paşnică a tuturor creştinilor şi comunităţilor religioase în regiunea încărcată de suferinţă”. În timpul după-amiezii, membrii au vizitat biserica cu harta mozaic a Ţării Sfinte şi Muntele Nebo.
Luni, 22 septembrie, Preafericitul Patriarh Teofilos al III-lea şi prinţul Ghazi bin Muhammad au participat la sesiunea plenară de după-amiază. Prinţul Gzazi a transmis salutul regelui Ilbin Abdullah al-Hussein al Iordanului şi şi-a exprimat interesul personal şi particular pentru progresul dialogului. A subliniat că nici un dialog spiritual, intelectual sau teologic nu poate fi întrerupt de o criză. A reamintit recenta vizită a Papei Francisc şi a invitat Comisia Mixtă să se întâlnească din nou în viitorul apropiat în Iordan. I-a mai adresat o invitaţie Patriarhului ecumenic Bartolomeu I să viziteze Iordanul. Patriarhul Teofilos, ca şi cei doi co-preşedinţi, şi-au exprimat mulţumirile calde faţă de prinţul Ghazi bin Muhammad, care a facilitat organizarea acestei întâlniri. Mai târziu, seara, Patriarhul Teofilos al III-lea a oferit o cină oficială de rămas bun membrilor Comisiei.
În prima zi a întâlnirii, aşa cum se obişnuieşte, Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe s-au întâlnit separat, pentru a-şi coordona munca. Întâlnirea ortodoxă a discutat, printre altele, proiectul de text produs de Comitetul Coordonator în 2012, în Paris, Franţa, cu tema “Sinodalitate şi primat”, aşa cum a fost împuternicit de a 12-a întâlnire a Comisiei Mixte, de la Viena. Întâlnirea catolică a analizat şi ea proiectul de text, căutând modalităţi specifice de îmbunătăţire a textului, şi de a răspunde la preocupările metodologice. Datorită numeroaselor întrebări ridicate de text, Comisia a decis redactarea unui nou text, care a fost apoi discutat şi revizuit în detaliu. Comisia a decis ca textul să fie înaintat următorului Comitet Coordonator pentru elaborare şi îmbunătăţire ulterioară, în vederea următoarei sesiuni plenare a Comisiei Mixte.
Membrii Comisiei, adunaţi lângă locurile sfinte legate de Botezul lui Isus Cristos, şi-au ridicat glasurile pentru a-şi exprima preocuparea profundă şi solidaritatea cu creştinii şi membrii altor tradiţii religioase din această regiune care sunt persecutaţi, alungaţi şi ucişi. Ei au respins total ideea că astfel de crime îngrozitoare pot fi justificate în numele lui Dumnezeu sau al religiei. S-au rugat cu fervoare pentru aceşti fraţi şi surori. Şi-au exprimat recunoştinţa profundă faţă de toţi cei care sunt angajaţi în a aduce alinare milioanelor de refugiaţi. I-au mulţumit în particular regelui Ilibn Abdullah al-Hussein al Iordanului pentru angajamentul său exemplar în această privinţă. S-au rugat pentru toţi liderii religioşi din regiune, ca să poată continua să mângâie popoarele lor şi să păstreze vie imaginea întoarcerii lor în pământurile şi la casele lor, care în timpurile recente au fost ocupate şi adesea profanate. Comisia imploră comunitatea internaţională să asculte serios aceşti lideri cu privire la cele mai utile căi pentru a interveni şi a-i proteja pe cei persecutaţi, şi a asigura continua prezenţă vitală a creştinilor în Orientul Mijlociu. Şi-au reînnoit de asemenea apelul pentru eliberarea Mitropoliţilor de Alep, Mar Gregorios Yohanna Ibrahim şi Boulos Yazigi, şi a preoţilor şi persoanelor consacrate, şi a tuturor acelora care au fost răpiţi. Fie ca Dumnezeu să scurteze aceste timpuri dificile şi să aducă pacea, dreptatea şi reconcilierea în întreaga regiune.
Pentru a sublinia acest simţ al solidarităţii cu popoarele care suferă din regiune, sâmbătă, 20 septembrie 2014, co-preşedinţii, însoţiţi de alţi membrii ai Comisiei, au vizitat un centru de refugiaţi din Amman, unde au văzut direct nevoile urgente ale refugiaţilor şi au ascultat poveştile triste din spatele situaţiei lor tragice. Întâlnirea Comisiei Mixte a fost marcată de un spirit de prietenie şi colaborare încrezătoare. Membrii au apreciat mult ospitalitatea generoasă a Bisericii gazdă, şi au încredinţat cu putere continuarea lucrărilor dialogului rugăciunilor credincioşilor. (Amman, Iordan, 22 septembrie 2014)

Ecumenismul în impas după întâlnirea de la Amman

26.09.2014, Roma (Catholica) - Dialogul teologic dintre catolici şi ortodocşi bate pasul pe loc. La Amman a fost practic zadarnică ultima sesiune plenară a Comisiei mixte create pentru a înfrunta obstacolele teologice în calea comuniunii depline dintre Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe. Membrii Comisiei – 23 de delegaţi catolici şi doi delegaţi pentru fiecare dintre cele 14 Biserici ortodoxe autocefale – s-au reunit în capitala iordaniană de la 15 la 23 septembrie 2014 pentru a se confrunta cu privire la un document de lucru intitulat “Sinodalitate şi Primat”. În intenţie era semnarea comună a documentului, care ar fi trebuit să reprezinte un pas înainte în activitatea Comisiei, angajată din 2006 să verifice dacă există o definiţie şi o exercitare a primatului Episcopului de Roma care să poată fi acceptate şi de ortodocşi. În schimb, aşa cum se citeşte într-un comunicat difuzat în timp record de Patriarhia de Moscova, textul a provocat “mai multe obiecţii de fond”. Tentativele de a elabora în timpul şedinţei o altă schiţă nu au avut vreun rezultat. Şi la sfârşit, “după discuţii prelungite, care au dezvăluit dezacorduri serioase cu privire la chestiunea primatului în Biserică”, s-a dat mandat Comitetului de coordonare a Comisiei să reformuleze textul, în următoarea reuniune programată în 2015.
În comunicatul pus on line de Moscova – înainte de comunicatul oficial, difuzat de partea catolică de Radio Vatican – se observă o urmă de satisfacţie ascunsă datorită modului cum au decurs lucrurile: Patriarhia de Moscova continuă să se manifeste nemulţumită faţă de un dialog teologic în care până acum un rol proeminent pentru partea ortodoxă a fost ocupat de Mitropolitul de Pergam Ioannis Zizioulas, din Patriarhia ecumenică, de mulţi considerat drept cel mai mare teolog creştin în viaţă. Însă de data aceasta şi alte Biserici Ortodoxe au manifestat insatisfacţie faţă de textul de lucru, dând impresia că “boicotarea” moscovită a dialogului teologic nu reprezintă o poziţie izolată.
Schiţa de lucru trata raportul dintre primat şi sinodalitate cu o direcţie strict teologică, punând deoparte argumentările istorice şi patristice cu privire la care de fapt se împotmoliseră – tot datorită obiecţiilor din partea ortodoxă – în precedentele sesiuni ale Comisiei. În textul propus, raportul dintre primat şi sinodalitate, dintre “primus” în exercitarea autorităţii şi colegialitatea episcopilor în Biserică, era întemeiat teologic în lumina dinamicii trinitare, unde unitatea naturii divine este comună celor trei Persoane. Un paralelism perceput ca prea “raţional” şi deductiv de reprezentanţii ortodocşi, care au propus lăsarea deoparte a proiectului. Mitropolitul Hilarion de Volokolamsk, prezent la Amman ca reprezentant al Patriarhiei de Moscova, nu a trebuit nici măcar să facă prea mult presiune pentru a aduce pe poziţiile sale delegaţi din alte Biserici Ortodoxe slave. S-a renunţat cu politeţe la invitaţiile din partea catolică de a găsi oricum un consens cu privire la întocmirea unei noi schiţe.
În comunicatul difuzat pentru a furniza un bilanţ oficial al sesiunii – co-prezidată şi de această dată de Mitropolitul ortodox Ioannis de Pergam împreună cu Cardinalul Kurt Koch – accentul este pus pe iniţiativele şi cuvintele cu care în zilele petrecute la Amman membrii Comisiei au voit să exprime apropierea şi solidaritatea împărtăşită faţă de creştini din zonele tulburate din Orientul Mijlociu. Însă pe planul dialogului ecumenic, rezultatul slab al întâlnirii de la Amman şi diviziunile reieşite din nou între ortodocşi provoacă întrebări, şi în vederea de acum a iminentului “Sfânt şi Mare Conciliu” al Ortodoxiei din 2016, convocat de Patriarhul ecumenic Bartolomeu pentru a trata împreună “noile probleme” pe care misiunea şi prezenţa Bisericilor Ortodoxe le au în faţa lor în timpul prezent. Cu acea ocazie, conducătorii ortodocşi vor reuşi să găsească o linie comună cu privire la ecumenism şi la raportul cu Biserica Catolică? Sau chestiunea ecumenică va fi ţinută în afara agendei Conciliului, pentru a evita despicări?
Până azi inclusiv, şi la Amman reprezentanţii ortodocşi au confirmat intenţia de a continua dialogul despre primat şi sinodalitate. Nimeni nu a cerut moratorii sau nu au anunţat disocieri şi viitoare retrageri. În acelaşi timp, Mitropolitul Hilarion a avut ocazia de a reafirma disocierea Patriarhiei moscovite de Documentul de la Ravenna, textul aprobat de Comisie în 2007, în absenţa reprezentanţilor ruşi, care definea raportul dintre primat şi conciliaritate ca “reciproc interdependente” şi recunoştea că în primul mileniu creştin Biserica din Roma “ocupa primul loc în taxis (succesiunea sediilor, în ordinea importanţei)”, iar Episcopul de Roma era recunoscut “ca protos (primul) între Episcopii sediilor majore, în consensul adunării de Episcopi”. Şi Biserica Ortodoxă din Georgia – se citeşte în comunicatul Patriarhiei de Moscova – a reafirmat propriul dezacord faţă de Documentul de la Ravenna.
Pentru viitorul apropiat, drumul ecumenic dintre ortodocşi şi catolici va trebui să caute căi care să nu fie făcute impracticabile de contrastele interne din Ortodoxie. Ca întotdeauna, importante sunt deciziile Patriarhiei de Moscova, a cărei preponderenţă “politică” obiectivă riscă să se transforme în element de încurcătură, care încetineşte orice dinamism apostolic autentic şi nu ajută să se profite de noi, posibile ocazii de comuniune cu catolicii. În contextul încins al crizei ucrainene, Patriarhul Kiril de Moscova a simţit datoria de a respinge astăzi acuzele care îl denigrează ca simplu instrument al politicii Kremlinului. Şi nu pare că furia naţionalistă înregistrată în Rusia ajută ierarhia ortodoxă să câştige încrederea şi stima spirituală printre ruşii de astăzi: un amplu sondaj realizat în ultimele săptămâni arată că 36% dintre conaţionalii săi îl consideră pe preşedintele Putin ca “o autoritate morală”, în timp ce numai 1% dintre ruşi îi recunoaşte acest nobil calificativ Patriarhului de Moscova. (material după Vatican Insider, apărut în traducere pe Ercis.ro)

vineri, 6 iunie 2014

Toate bătăliile lui Kiril


De Marco Tosatti

Este o perioadă complexă aceea pe care o trăieşte Patriarhia ortodoxă de Moscova: o perioadă care nu poate să nu aibă repercusiuni de lungă durată în raporturile dintre Bisericile din lumea ortodoxă şi desigur cu Roma. Este din zilele trecute ştirea, dată de "AsiaNews" şi care până acum n-a avut o confirmare oficială, conform căreia papa Francisc ar fi trimis un mesaj personal patriarhului Kiril. Un mesaj încredinţat prin canale nediplomatice, în care în substanţă papa i-ar fi spus lui Kiril: sunt gata pentru o întâlnire, chiar şi acum. Şi deja acest lucru, în sine, reprezintă o problemă. Pentru probleme de echilibru din interiorul Sfântului Sinod, unde aripa anticatolică este mereu puternică. Papa Wojtyła a încercat să stabilească un contact personal (cu dăruirea icoanei din Kazan, printre altele) fără succes. Ioan Paul al II-lea era slav, polonez, şi probabil că Moscova se temea de carisma lui. S-a vorbit mai departe despre o posibilă întâlnire cu Benedict al XVI-lea; dar la un moment dat ideea a întâlnit piedici, tot din partea orientală. Acum problema se repropune cu Francisc: totul apare simpatic şi pozitiv, în acest succesor al lui Petru, care spune că este dispus (asemenea predecesorilor săi, de altfel) să discute şi despre rolul său în concertul Bisericii. Ce-i de făcut?
Problema este făcută mai acută de prezenţa tot mai constantă şi apreciată a marelui adversar din Moscova alături de papa. Patriarhul ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu, primus inter pares între ortodocşi, era unul dintre protagoniştii călătoriei Papei în Ţara Sfântă. Va fi alături de el duminica viitoare la rugăciunea pentru pace în Ţara Sfântă. Sunt evenimente care relansează rolul său şi prin urmare slăbesc pretenţiile Patriarhiei de Moscova la o poziţie de leadership în ortodoxie, în defavoarea Constantinopolului. Nu este exclus ca disponibilitatea papei Bergoglio la o întâlnire cu Kiril să nu fi fost reafirmată tocmai pentru a tempera aparenta favorizare a Romei faţă de Bartolomeu; dar este evident că în bătălia tăcută, şi nu chiar aşa de tăcută, dintre a doua şi a trei Romă, a doua, Constantinopol, câştigă puncte.
Şi apoi este criza din Ucraina. Patriarhia din Moscova, sprijin religios solid al politicii interne a lui Putin, a asumat cât priveşte criza ucraineană o poziţie deosebit de prudentă. Crimeea a devenit - deocamdată - parte a Rusiei. Şi Moscova are destule probleme cu tătarii, musulmani, al căror lider i-a fost negată permisiunea de a se întoarce în peninsulă, şi care sunt foarte îndărătnici să se conformeze situaţiei de fapt. O Crimee rusă ar fi avut, drept consecinţă naturală, trecerea Bisericii ortodoxe supusă Moscovei sub controlul direct al Patriarhiei. Şi în schimb Patriarhia a decis, ca "gest faţă de fraţii ortodocşi ucraineni" ca cele trei dieceze care acoperă teritoriul Crimeii să continue să răspundă Bisericii ortodoxe ucrainene de ascultare moscovită. (Există de altfel alte două Biserici ortodoxe ucrainene). Toţi episcopii şi preoţii din Crimeea - şi e vorba de nu mai puţin de 150 de parohii - şi-au menţinut locul lor.
Bunăvoinţă, reţinere, şi chiar probabil dorinţa de a evita probleme mari în interiorul Conciliului Bisericii ortodoxe ruse, unde din 318 episcopi 76 sunt ucraineni, împotrivă 180 ruşi. Este clar că într-o situaţie de conflict deschis în estul ţării, tentaţia Bisericii ortodoxe ucrainene de a se emancipa de tutela moscovită este puternică; aşa cum s-a întâmplat în 1992 cu crearea unei Biserici autonome. Nu întâmplător Patriarhia de Moscova a relansat în lunile trecute apelurile la pace ale mitropolitului Onofriu de Kiev; o mişcare care probabil nu l-a făcut fericit pe Putin.
Şi această moderaţie obligatorie a făcut în aşa fel încât Patriarhia de Moscova a luat poziţie împotriva ţintei favorite a ortodocşilor ruşi, adică Biserica greco-catolică din Ucraina. Vorbind în Bielorusia, mitropolitul Hilarion, "ministrul de externe" al Patriarhiei, i-a acuzat pe greco-catolici că "au desfăşurat un rol foarte distructiv" în criză. "Spre deosebire de Biserica ortodoxă canonică ucraineană - a spus el - care a fost în măsură în timpul acestor luni dificile să unească persoane de diferite opinii politice, inclusiv pe cele care s-au aflat pe părţile baricadei, uniaţii (termen negativ folosit de ortodocşi faţă de greco-catolici, n.r.) s-au mobilizat în manieră deschisă numai cu una dintre părţile aflate în luptă".
Hilarion a amintit apoi de Conciliul din Brest, din 1595, în care s-a decis întoarcerea la comuniunea cu Roma a diecezelor ortodoxe ucrainene şi bieloruse. I-a acuzat pe greco-catolicii actuali că lucrează împotriva dialogului dintre catolici şi ortodocşi şi că readuc în actualitate "timpurile în care ortodocşii şi catolicii priveau la celălalt nu ca la un prieten, ci ca la un rival".
(După Vatican Insider, 5 iunie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: www.ercis.ro 

sâmbătă, 31 mai 2014

În 2025 catolicii şi ortodocşi se vor întâlni la Niceea pentru aniversarea primului Conciliu ecumenic

31.05.2014, Istanbul (Catholica) - La întoarcerea din
Ierusalim, unde s-a întâlnit cu Papa Francisc la Sfântul Mormânt, Patriarhul ecumenic Bartolomeu de Constantinopol a dezvăluit o întâlnire importantă pentru unitatea dintre catolici şi ortodocşi: o reuniune la Niceea în 2025, unde a avut loc primul Conciliu ecumenic al Bisericii nedivizate. Într-o declaraţie pentru AsiaNews, liderul ortodox a spus că împreună cu Papa Francisc “am fost de acord să lăsăm ca moştenire nouă înşine sau succesorilor noştri o întâlnire la Niceea, în 2025, pentru celebrarea împreună, după 17 secole, a primului Conciliu ecumenic, unde a fost promulgat primul Crez”.
Conciliul de la Niceea (azi Iznik, la 130 km sud-est de Istanbul) a reunit peste 300 de Episcopi din Apus şi Răsărit, deschizând seria Conciliilor ecumenice. Atunci s-a formulat Crezul folosit şi astăzi la Liturghie, decretându-se că Isus este “de co-substanţial Tatălui”, pentru a contracara ideologia ariană. Papa Francisc şi Patriarhul Bartolomeu s-au întâlnit recent pentru a marca 50 de ani de la îmbrăţişarea dintre Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Athenagoras. Întâlnirea din 1964 a spart gheaţa de secole dintre creştinii din vest şi din est. Întâlnirea de la Sfântul Mormânt a revitalizat dialogul dintre catolici şi ortodocşi, două tradiţii creştine care, în ciuda diferenţelor, împărtăşesc Sacramentele şi tradiţia apostolică.
“Dialogul pentru unitatea dintre catolici şi ortodocşi”, a explicat Patriarhul ecumenic pentru AsiaNews, “va începe din nou din Ierusalim. În acest oraş, toamna aceasta, va avea loc o întâlnire a comisiei mixte catolico-ortodoxe, găzduită de Patriarhul grec-ortodox Theophilos al III-lea. Este o călătorie lungă faţă de care trebuie să ne angajăm cu toţii, fără ipocrizie. Ierusalim este locul, este patria dialogului dintre Dumnezeu şi om, locul unde Logosul lui Dumnezeu s-a întrupat. Predecesorii noştri, Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Athenagoras, au ales acest loc pentru a rupe tăcerea ce a durat de secole între Bisericile surori. Am umblat cu fratele meu Francisc în Ţara Sfântă nu cu temerile lui Luca şi Cleopa, pe drumul spre Emaus, ci inspirat de o speranţă vie învăţată de la Domnul.”

luni, 14 aprilie 2014

Patriarhul Bartolomeu: "De la dialogul iubirii la dialogul adevărului între două Biserici surori"

De Maria Chiara Biagioni


Nu există alternativă la dialog. Astăzi Bisericile sunt chemate să vorbească într-un singur glas şi să acţioneze împreună pentru că problemele sunt multe şi urgente. Suferinţe, sărăcie, criză ecologică, abuzarea religiilor din parte puterilor politice, războaie şi mai ales persecuţii ale creştinilor din cauza credinţei lor. Iată pentru ce papa Francisc şi patriarhul ecumenic Bartolomeu şi-au dat întâlnire în mai la Ierusalim. "Fratele papa Francisc", îl numeşte patriarhul în acest interviu acordat în exclusivitate agenţiei SIR în ajunul întâlnirii de la Ierusalim, la 50 de ani de la istorica îmbrăţişare dintre Paul al VI-lea şi patriarhul Athenagoras care a marcat începutul unei noi ere în raporturile dintre catolici şi ortodocşi.

Ce anume vă amintiţi despre acel moment şi despre figurile lui Paul al VI-lea şi Athenagoras?

"Când la începutul anilor '60, au fost întreprinse iniţiativele de pionierat dintre Biserica Catolică romană şi Biserica Ortodoxă, eram încă un tânăr student la Roma, trimis acolo de patriarhul ecumenic de atunci Athenagoras pentru a continua studiile în drept canonic. Amintim şi că la sfârşitul fiecărui an academic eram invitaţi de papa Paul al VI-lea cu alţi studenţi ortodocşi. Papa se îngrijea de parcursul nostru academic şi de deschiderea spre celelalte Biserici creştine. Când întâlnirea dintre patriarhul Athenagoras şi papa Paul al VI-lea a fost bine pregătită, putem mărturisi schimburile de vizite dintre respectivele delegaţii la Vatican şi la Fanar. Ambii lideri au fost nişte vizionari extraordinari, recunoscând că Biserica lui Cristos nu putea să fie împărţită dacă în mod genuin adera la cuvintele Domnului nostru, «ca discipolii săi să fie una»".

Ce anume v-a determinat cu papa Francisc să vă întâlniţi în mai la Ierusalim? Care va fi scopul acestei întâlniri ecumenice? Ce anume au de spus Bisericile lumii vorbind la Ierusalim?

"Anul acest se împlinesc 50 de ani de la întâlnirea istorică a patriarhului ecumenic Athenagoras şi papa Paul al VI-lea la Ierusalim. Suntem foarte bucuroşi că Sanctitatea sa papa Francisc a acceptat propunerea noastră de a ne întâlni împreună în Ţara Sfântă pentru a comemora acest eveniment istoric din care au derivat relaţii şi colocvii tot mai strânse. «Dialogul iubirii» pe care ei l-au iniţiat, a condus la «dialogul adevărului» dintre cele două «Biserici surori» ale noastre. Este un imperativ esenţial să ne întâlnim cu papa Francisc pentru a arăta angajarea noastră comună şi a vorbi cu un singur glas ca Biserici creştine din est şi din vest despre problemele care chinuiesc vieţile credincioşilor noştri şi ale tuturor persoanelor în întreaga lume".

Dumneavoastră aţi fost aproape de papa Francisc încă de la începutul pontificatului său. Cine este pentru dumneavoastră papa Francisc?

"A fost înainte de toate pentru noi o bucurie să participăm la Liturghia de inaugurare a papei Francisc în urmă cu un an. Imediat ce am aflat vestea despre alegerea sa, spontan am decis să participăm la întronarea sa personal. Nu s-a întâmplat niciodată înainte în toată istoria celor două Biserici ale noastre. Suntem convinşi că liderii Bisericilor trebuie să întreprindă paşi hotărâţi pentru a reconcilia creştinătatea despărţită şi a răspunde la necesităţile urgente ale timpului nostru. Cu siguranţă papa Francisc este un lider sincer şi altruist, care are la inimă despărţirea Bisericii precum şi suferinţa din lumea noastră".

Drumul dialogului în aceşti 50 de ani a cunoscut din păcate atâtea obstacole, încetiniri, noi diviziuni. Unitatea creştinilor şi comuniunea deplină a Bisericilor este încă un orizont posibil? Şi ce cale trebuie parcursă?

"Nu sunt îndoieli că drumul celor două Biserici în ultimii 50 de ani n-a fost uşor. Cu toate acestea, spiritul de iubire fraternă şi respectuoasă din fericire a luat locul vechii polemici, alimentate de suspiciuni şi judecăţi. La nivel teologic, există câteva documente comune importante care sunt rodul Comisiei internaţionale a dialogului teologic al celor două Biserici. Este încă mult de făcut şi parcursul pare să fie lung. Oricum, acest drum trebuie să fie întreprins, în pofida dificultăţilor; nu există alternativă!".

În martie a fost o întâlnire foarte importantă: Sinaxa tuturor Primaţilor Bisericilor ortodoxe ca pregătire a Sinodului panortodox convocat pentru 2016. Ce a însemnat pentru dumneavoastră această întâlnire? Şi ce vă doriţi de la Sinodul panortodox?

"Adunarea (sau Sinaxa) capilor Bisericilor ortodoxe autocefale din toată lumea s-a ţinut anul acesta de la 6 la 9 martie. Scopul de a convoca această Sinaxă era de a trata chestiuni de interes comun ale episcopilor şi credincioşilor noştri din diferite părţi ale lumii, în mod deosebit în regiunile în care persoanele suferă din cauza persecuţiei pentru credinţa lor creştină şi unde violenţa militară a creat dezordini şi asuprire. Întâistătătorii au condamnat orice formă de cruzime şi brutalitate cauzată de fundamentalismul religios sau de fanatism. Un alt scop al întâlnirii noastre a fost şi acela de a pregăti apropiatul Sfânt şi Mare Conciliu al Bisericii Ortodoxe pe care sper să-l putem anunţa foarte curând: va fi pentru prima dată că un asemenea conciliu ecleziastic este convocat în mai mult de un mileniu. Va fi un simbol puternic de unitate între Bisericile Ortodoxe".

Papa invită Biserica Catolică să iasă şi în periferiile existenţiale ale vieţii pentru a combate cultura rebutului şi a vesti Evanghelia iubirii. Care este după părerea dumneavoastră misiunea Bisericii astăzi?

"Suferinţa persoanelor în orice colţ al planetei astăzi; abuzarea religiei pentru scopuri politice sau de alt tip; dificultăţile pe care creştinii din toată lumea le înfruntă îndeosebi în zonele unde Biserica creştină, făcând abstracţie de identităţile confesionale, s-a născut şi a crescut; nedreptăţile făcute membrilor mai slabi ai societăţilor contemporane şi alarmanta criză ecologică ce ameninţă integritatea şi supravieţuirea însăşi a creaţiei lui Dumnezeu: toate acestea cer o acţiune comună şi soluţionarea problemelor care încă ne despart. Acest lucru explică pentru ce, astăzi, poate mai mult decât în urmă cu 50 de ani, este o nevoie urgentă de reconciliere şi acest lucru face apropiata întâlnire cu fratele meu papa Francisc la Ierusalim un eveniment de mare semnificaţie şi aşteptare".
(După agenţia SIR, 14 aprilie 2014)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

duminică, 16 martie 2014

Sfântul Grigorie Palama, teologul îndumnezeirii omului

Lumina necreată a Sfintei Treimi ne vindecă de moarte

Sfântul Grigorie Palama a teologhisit despre har „constrâns de necesitatea să vorbească împotriva celor care socoteau creat tot ceea ce nu este fire dumnezeiască“. El este Părintele atonit cu cea mai mare autoritate teologică şi influenţă din perioada finală a teologiei bizantine, un atlet al spiritualităţii ortodoxe isihaste a Răsăritului creştin şi un profund cunoscător al resorturilor vieţii duhovniceşti lăuntrice. În planul dezvoltării doctrinei, Sfântul Grigorie este teologul cu cea mai semnificativă contribuţie dogmatică din secolele XI-XIV şi care a dus mai departe gândirea teologică a marilor Părinţi ai Bisericii de Răsărit, dându-i o nouă dinamică creatoare. În centrul reflecţiei sale teologice se situează taina Sfintei Treimi, care însă este aprofundată şi dezvoltată din perspectiva consecinţelor pe care le poartă asupra antropologiei şi a vieţii duhovniceşti practice. În această perspectivă, aprofundările şi dezvoltările teologice despre distincţia între fiinţa şi energiile necreate ale lui Dumnezeu dezvoltă teologic dogma de la Niceea, Calcedon şi Constantinopol cu privire la unitatea fiinţei Persoanelor Preasfintei Treimi, dualitatea naturilor în unicitatea ipostasului lui Iisus Hristos, realitatea a două voinţe şi a lucrării şi a comunicării însuşirilor în concretul ipostasului Logosului Întrupat. Finalitatea practică şi miza teologică a acestui uriaş efort de aprofundare doctrinară îl constituie tainaîndumnezeirii omului. Lumina necreată a Sfintei Treimi vindecă omul întreg de moarte şi îl ridică din starea de păcat şi cădere şi creează premisele antropologice ca cei uniţi cu Hristos şi pecetluiţi prin ungerea Sfântului Duh să guste încă de aici slava viitoare şi bucuria Împărăţiei lui Dumnezeu ca experienţă a luminii necreate. Pentru Sfântul Grigorie Palama, îndumnezeirea reprezintă elementul fundamental al antropologiei creştinismului răsăritean. Baza trinitară a îndumnezeirii omului se evidenţiază în cadrele hristologice ale răscumpărării şi în cele pnevmatologice ale îndreptării, cu fundamentale implicaţii eclesiologice şi eshatologice. Interpretată hristologic şi realizată în structură pnevmatologică, îndumnezeirea ia forma unui parcurs eclesial al omului spre desăvârşirea eshatologică. „Gustarea“ din ospăţul Împărăţiei nu este un fapt care aparţine exclusiv viitorului, veacului ce va să vină, ci e un parcurs care se realizează în prezent, în Biserică. Biserica este cea care-l naşte pe credincios în Hristos, îl hrăneşte euharistic la sânul dătător de viaţă al Sfântului Duh şi îl iniţiază în taina vieţii veşnice, singura deplin adevărată.

Omul - dumnezeu după har

Până la Sfântul Grigorie Palama, în ale cărui scrieri avem o extraordinară sinteză a marii Tradiţii a Bisericii cu privire la tema îndumnezeirii omului, se înscriu mari nume ale literaturii patristice, care consemnează o dezvoltare consecventă a doctrinei îndumnezeirii omului, interpretată cu precădere în perspectivă hristologică. Iată câteva formulări care au intrat în memoria milenară a Bisericii universale: „Dumnezeu S-a făcut ceea ce noi suntem ca să ne facă pe noi ceea ce este El“; „Cuvântul S-a făcut trup ca pe om să-l facă în stare să primească dumnezeirea“.
Din aceste mărturii patristice, care au devenit enunţuri dogmatice ce au structurat teologia ulterioară, rezultă că pentru Sfinţii Părinţi taina întrupării Fiului lui Dumnezeu reprezintă centrul răscumpărării, temeiul şi începutul îndumnezeirii omului. Întruparea Cuvântului inaugurează pentru om un mod nou de viaţă divino-umană prin faptul că „dumnezeirea a ajuns în firea noastră“. În al doilea rând, atunci când Sfinţii Părinţi vorbesc despre Întrupare ca taină îndumnezeitoare pentru om, ei nu o restrâng doar la momentul Naşterii Domnului, ci cuprind toate evenimentele hristice, începând cu dumnezeiasca Lui zămislire şi până la Învierea şi Înălţarea de-a dreapta Tatălui şi trimiterea Sfântului Duh. În această extensie ce acoperă întreaga iconomie a mântuirii în Hristos, „taina Întrupării“ are consecinţe în toată existenţa ontologică a omului.

O pnevmatologie hristologică

Începând cu secolul al XI-lea, taina îndumnezeirii omului este prezentată cu precădere în perspectivă pnevmatologică; accentele pun acum în evidenţă lucrarea harului Duhului Sfânt în procesul dumnezeirii. Duhul Sfânt este mărturisit ca „împreună transfigurator“ şi „împreună îndumnezeitor“ al firii omeneşti şi al întregii zidiri, cu Hristos Atotţiitorul, Pantocratorul, dar şi Purtătorul Duhului. Prin venirea Sa, Hristos inaugurează veacul cel nou ca timp mântuitor al Sfântului Duh şi al Bisericii, ca „acum-ul“ istoric al realizării îndumnezeirii omului şi al înnoirii lumii. Sfântul Duh este numit de Sfântul Grigorie Palama „sfinţitor“, „plinitor“, „desăvârşitor“ şi „îndumnezeitor“, sau prin cuvintele Sfântului Chiril al Alexandriei: „Duh care îl face dumnezeu pe om“. Prin harul dumnezeiesc necreat, Duhul Sfânt „ne face fii şi ne îndumnezeieşte, ne eliberează şi ne zideşte din nou, ne învredniceşte de iertarea păcatelor şi ne procură înţelepciune şi cunoştinţă şi tot lucrul făcut îl sfinţeşte şi umple lumea întreagă şi toate le ţine împreună unite în El“. Hristologia şi pnevmatologia sunt nedespărţite în teologia şi viaţa Bisericii, aşa cum Fiul şi Duhul sunt nedespărţiţi în Sfânta Treime şi în iconomie.
În aceste cadre teologice ale unei pnevmatologii hristologice, Ortodoxia vede în Biserică „o comuniune a îndumnezeirii“ cu semnificaţie deodată istorică şi eshatologică. Cât priveşte ontologia îndumnezeirii omului, Sfântul Grigorie Palama subliniază că „oamenii numai cu lucrarea se îndumnezeiesc, nu însă cu fiinţa şi nici cu ipostasul“. Pentru om îndumnezeirea este o stare „după lucrare“, întrucât „îndumnezeirea îngerilor şi a oamenilor nu este fiinţa mai presus de fiinţă a lui Dumnezeu, ci lucrarea fiinţei mai presus de fiinţă a lui Dumnezeu, care se află în cei îndumnezeiţi“, „dar al fiinţei celei mai presus de toate a lui Dumnezeu“ şi care se oferă „celor ce cred cu acrivie evanghelică lui Hristos“.

Contemplativ şi practic în procesul îndumnezeirii

În dinamica vieţii creştine, îndumnezeirea se realizează în sinteza armonioasă a căii contemplative, „a liniştirii“, „a isihiei“ şi „nepătimirii“, cu „calea trăirii“, a dragostei, a păcii, a faptelor virtuţii şi a lucrărilor credinţei. În ambele este prezent şi lucrător harul necreat al Duhului Sfânt. Drumul spre îndumnezeire este însoţit de post şi rugăciune, de privegheri şi trezvie, de slujire şi de dragoste pentru semeni: îngrijirea bolnavilor, grija pentru cei săraci, slujirea fraţilor aflaţi în tot felul de încercări şi de nevoi. Acestea primesc o semnificaţie eshatologică. Ca purtător al experienţei liniştirii şi vieţii contemplative, Sfântul Grigorie arată isihia ca „faptă îndumnezeitoare“, unind vederea duhovnicească (theoria) cu făptuirea virtuoasă, înfăţişându-le pe amândouă ca manifestări ale unei experienţe duhovniceşti unitare: „aceasta (isihia) este cu adevărat faptă, suire cu adevărat a contemplaţiei (theoriei) sau a vederii lui Dumnezeu, ca să vorbim mai potrivit… căci prin ea se îndumnezeieşte omul“.
Sursa: www.ziarullumina.ro 

duminică, 9 martie 2014

Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe se va reuni în anul 2016 la Constantinopol (Istanbul)

„Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe se va reuni în
anul 2016 în preajma Sărbătorii Rusaliilor şi se va ţine aici la Constantinopol în celebra şi Sfânta Biserică a Sfintei Irina unde a avut loc cel de-al doilea Sinod Ecumenic”, a declarat pentru Centrul de Presă Basilica Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal.

Întâistătătorii de Biserici Ortodoxe s-au reunit în Sinaxă la Constantinopol, şedinţa desfăşurându-se de joi dimineaţă, 6 martie, până sâmbătă seara, 8 martie, la biserica Sfântul  M. Mc. Gheorghedin cartierul Fanar al Constantinopolului (Istanbul). Documentul care cuprinde concluziile întâlnirii a fost semnat aseară.

Mai multe informaţii a oferit Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal: „Cu ajutorul lui Dumnezeu lucrările Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe s-au încheiat odată cu semnarea unui acord de către toţi Întâistătătorii de Biserici. Desigur că pentru întreaga Ortodoxie şi cu rezonanţe pentru întreaga creştinătate înseamnă un moment istoric deosebit pentru că e adevărat sunt mai multe interpretări în legătură cu definiţia Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Mai întâi, este vorba de faptul că după 1100 de ani un Sinod cu o astfel de autoritate va avea loc curând. De aceea, şi deciziile care s-au luat sunt foarte precise. Întâi de toate că Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe se va ţine în anul 2016 în preajma Sărbătorii Rusaliilor şi se va ţine aici la Constantinopol în celebra şi Sfânta Biserică a Sfintei Irina unde a avut loc cel de-al doilea Sinod Ecumenic (din anul 381). Desigur că este acum în proces de pregătire, s-a instituit Comitetul pregătitor care se va reuni în septembrie anul acesta şi potrivit regulamentului de desfăşurare a procesului de pregătire a Sfântului şi Marelui Sinod conferinţa presinodală din primăvara anului viitor va stabili cu precizie şi ultimele teme care trebuie revizuite şi care au fost stabilite cu mulţi ani în urmă de către conferinţele presinodale pregătitoare. De aceea, astăzi va avea loc concelebrarea Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe care reprezintă expresia unităţii canonice şi bineînţeles de slujire în Biserica Ortodoxă aşa încât mesajul care a fost astăzi aprobat va fi transmis către întreaga lume prin mass-media şi va fi citit  la Sfânta Liturghie de către Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Constantinopolului. Să dăm slavă lui Dumnezeu pentru acest eveniment istoric deosebit şi cu toţii avem îndatorirea să ne rugăm pentru buna reuşită a acestui Sinod al Bisericii Ortodoxe şi în acelaşi timp să contribuim la o pregătire eficace şi care să dea roade pentru Biserică. Se va da impuls misiunii Bisericii în societatea de astăzi şi sunt sigur toate etapele de pregătire vor ilustra prin studii teologice corespunzătoare şi prin dezbateri cu privire la natura şi scopul unui Sinod Panortodox pentru vremea noastră aşa încât să ne ajute Bunul Dumnezeu ca să aducem contribuţia noastră la buna reuşită a acestui Sinod Panortodox de importanţă majoră pentru viaţa Bisericii în lumea contemporană”.

Întâistătătorii de Biserici Ortodoxe oficiază Sfânta Liturghie astăzi, 9 martie 2014, în Duminica Ortodoxiei, în Catedrala Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a Patriarhiei Ecumenice, situată în cartierul Fanar al Constantinopolului.

Sursa: www.basilica.ro 

duminică, 2 martie 2014

Sensurile teologice şi formele cinstirii icoanei

Icoana face parte organică din cultul Bisericii şi din această
„sinteză a artelor“ care este lăcaşul de cult. Prin icoana lui Hristos, spune Sfântul Teodor Studitul, „ne vine un har dumnezeiesc şi ea împărtăşeşte sfinţire celor ce se apropie de ea cu credinţă“; ea face parte dintre „lucrurile care ne sfinţesc minţile şi trupurile“, potrivit Sfântului Nichifor Mărturisitorul.

Anunţarea temei. În cele ce urmează vom căuta să înţelegem care sunt semnificaţiile teologice ale icoanei şi care este rolul pe care ea îl îndeplineşte în viaţa Bisericii. De ce în Ortodoxie există un cult al icoanelor şi care sunt formele fireşti prin care credincioşii îşi manifestă evlavia faţă de prototipurile sfinte zugrăvite în icoane.

Tratarea. Potrivit Sfinţilor Părinţi, icoanele au fost prezente încă de la început în viaţa Bisericii şi nu poate fi conceput un ethos creştin aniconic (lipsit de icoane). Cea dintâi icoană a fost „zugrăvită“ de Mântuitorul Hristos Însuşi Care, pentru a răspunde dorinţei regelui Abgar al Edessei ce dorea să-L întâlnească, Şi-a întipărit în chip miraculos trăsăturile Preasfântului Său chip pe o bucată de pânză şi i-a trimis-o acestuia. Această „icoană nefăcută de mână“ este cunoscută în Tradiţia Bisericii drept Sfânta Mahramă şi prăznuită anual la data de 16 august. De asemenea, Sfântul Apostol Luca a zugrăvit cele dintâi icoane ale Maicii Domnului cu Pruncul, pe care Ea văzându-le le-a binecuvântat spunând: „Darul Celui născut din mine, prin mine, împreună cu ele să fie!“ Practica zugrăvirii şi cinstirii sfintelor icoane este aşadar „contemporană cu propovăduirea evanghelică“, după cum ne învaţă Sfântul Nichifor Mărturisitorul.

Cultul icoanelor a luat un avânt deosebit odată cu pacea Bisericii decretată de Sfântul Împărat Constantin cel Mare şi s-a dezvoltat organic timp de aproape patru secole. La începutul sec. VIII, în anul 726, împăratul bizantin Leon III Isaurul a poruncit ca icoanele să fie îndepărtate din biserici şi a interzis cinstirea acestora. O dură prigoană împotriva sfintelor icoane şi a celor ce le cinsteau cu evlavie a fost dezlănţuită de fiul acestuia Constantin V Copronimul, care a convocat un mare Sinod la Hieria (în Asia Mică, în 754), ce a formulat în chip limpede doctrina ereziei iconoclaste: icoanele erau identificate cu idolii, iar cinstirea icoanei lui Hristos era considerată o greşeală de natură hristologică (dogmatică). Erezia a continuat, într-o a doua fază, după anul 815, fiind biruită deplin abia odată cu moartea ultimului împărat persecutor Teofil, triumful Ortodoxiei fiind proclamat în mod solemn pe 11 martie 843, în prima Duminică a Postului Mare, prăznuită de atunci şi până astăzi ca Duminica Ortodoxiei.

Obiecţiile ereticilor iconoclaşti au determinat o reacţie hotărâtă din partea Bisericii Ortodoxe, concretizată prin formularea unei teologii clare a icoanei şi prin precizarea rolului pe care aceasta îl are în viaţa liturgică. Un Sinod ecumenic, cel de-al VII-lea (Niceea, 787), o serie de sinoade locale (la Roma, Constantinopol şi Ierusalim), precum şi o serie de Sfinţi Părinţi, ca de pildă Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Gherman şi Nichifor Mărturisitorul, patriarhii Constantinopolului, Sfântul Teodor Studitul au dezbătut şi clarificat toate aspectele importante ce privesc cultul icoanelor.

Potrivit învăţăturii ortodoxe, icoana înfăţişează un prototip sfânt (o persoană sau un eveniment). Trăsăturile prototipului sunt întipărite de către artistul iconar (care în vechime era consacrat printr-o ierurgie specială în prima zi de Paşti), în materia icoanei (fie că este vorba de un obiect portabil, fie că este vorba de pereţii lăcaşului de cult), printr-o tehnică tradiţională (tempera pe lemn, frescă, mozaic etc). Icoana se află într-o relaţie de asemănare cu prototipul, căci forma văzută a acestuia este prezentă în icoană. Icoana nu are un ipostas propriu, ci doar înfăţişează un ipostas (persoană) sfânt, trăsăturile exterioare ale acestuia, şi de aceea ea poartă întotdeauna numele prototipului înscris pe fondul icoanei. În acelaşi timp însă, icoana se deosebeşte în mod evident de prototip, căci natura ei (materială) nu are nimic în comun cu fiinţa prototipului. Icoana este plină de sfinţenie şi har, tămăduitoare şi făcătoare de minuni, în virtutea asemănării şi omonimiei cu un prototip sfânt, fapt pecetluit de rânduiala sfinţirii icoanelor, practică ce s-a răspândit în Biserica Ortodoxă începând cu sec. XVI-XVII. Sfinţenia şi închinarea adusă icoanei nu vizează însă substratul ei material, căci în momentul în care chipul şi numele de pe icoană s-au şters, aceasta nu mai poate fi venerată. Urmează să fie restaurată şi redată cultului, ori, potrivit unei vechi rânduieli bisericeşti, să fie scoasă definitiv din circuitul liturgic şi desigur ferită de o eventuală folosinţă profană, prin ardere.

Fiind pline de har, icoanele împărtăşesc sfinţire credincioşilor ce se apropie de ele cu credinţă şi de aceea ele sunt vrednice de cinstire. Menirea icoanelor este în principal una liturgică, iar valoarea lor estetică, istorică sau patrimonială trebuie privită ca una de ordin secundar. Icoana este în primul rând obiect de cult şi abia în al doilea rând obiect de artă. De aceea atitudinea firească a credinciosului în faţa icoanei nu poate fi de contemplare estetică, ci de închinare în faţa ei. Părinţii Sinodului VII Ecumenic au fixat cu precizie în Horosul sinodal (Definiţia dogmatică) formele cuvenite prin care credincioşii trebuie să-şi arate cinstirea faţă de sfintele icoane: „cei ce privesc la ele şi sunt ridicaţi spre amintirea şi dorirea prototipurilor lor le vor aduce sărutare şi închinare de cinstire, iar nu adoraţia adevărată, care potrivit credinţei noastre se cuvine numai Naturii dumnezeieşti (a Sfintei Treimi)... şi în acelaşi fel ca tipului cinstitei şi de-viaţă-făcătoarei Cruci, Sfintelor Evanghelii şi celorlalte sfinte aşezăminte, întru cinstirea lor se vor face şi aducere de tămâie şi lumini, precum era obiceiul în mod evlavios la cei din vechime“.

Recapitularea. Având în vedere cele expuse mai sus, putem răspunde la următoarele întrebări: Când au apărut icoanele în viaţa Bisericii? Care sunt primele icoane cunoscute în Tradiţia Bisericii? Cum au apărat Sfinţii Părinţi icoanele în faţa ereticilor iconoclaşti? Cum se defineşte icoana în relaţie cu un prototip sfânt? De ce cinstim sfintele icoane şi cum se cuvine să ne închinăm în faţa lor?

Asocierea. Sfintele icoane mijlocesc legătura noastră cu Mântuitorul Hristos, cu Maica Domnului şi cu sfinţii. Închinându-ne lor, intrăm în legătură cu prototipurile sfinte, aşa cum se întâmplă şi în cazul închinării similare aduse tipului Sfintei Cruci, cărţii Sfintelor Evanghelii sau sfintelor moaşte ale sfinţilor. Cinstind cu credinţă şi evlavie toate aceste aşezăminte sfinte ale Bisericii, se revarsă asupra noastră harul mântuitor al lui Dumnezeu.

Generalizarea. Prezente în viaţa Bisericii încă din vremea Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, sfintele icoane reprezintă o componentă fundamentală a credinţei creştin-ortodoxe şi a vieţii liturgice. Sensurile icoanelor şi temeiurile cultului adus acestora au fost precizate prin insuflarea Duhului Sfânt de către o serie de Sfinţi Părinţi în vremurile grele de luptă împotriva ereziei iconoclaste din veacurile VIII-IX.

Aplicarea. Sfintele icoane sunt prezente atât în sfintele lăcaşuri, cât şi în casele credincioşilor, făcând legătura între biserica parohială şi biserica din casa fiecăruia dintre noi. În faţa icoanelor se reunesc toţi membrii familiei, cu mic, cu mare, şi îşi înalţă rugăciunea către Dumnezeu. De aceea fiecare casă este potrivit să aibă un colţ special amenajat în acest sens: pereţii împodobţi cu icoane şi Sfânta Cruce, căţuia cu tămâie, sticluţa cu agheasmă, candela şi lumânările aprinse, Sfânta Scriptură, Vieţile Sfinţilor şi Ceaslovul pentru rugăciune şi lecturi duhovniceşti.

(Cateheză ortodoxă publicată în Ziarul Lumina, Ediția din 18 martie 2013)